Comportamentele nedorite sunt o consecință a faptului că nu conștientizează pericolele, limitările de ordin moral și social.
Rolul adulților este acela de a introduce mica ființă în formare, (dincolo de asigurarea necesităților fizice de hrană, somn, sănătate și securitate), în tumultul vieții cotidiene a familiei, a grupului, și pregătirea acestuia pentru o bună integrare în societate. Astfel adulții au menirea, rolul și obligația de a explica copiilor lor tot ce există în mediul apropiat, acțiuni și motivații:
- de la motivul pentru care este așezat la masa de 3 ori pe zi ba chiar și necesitatea unor gustări între mese,
- de la programul zilnic cu somnul de amiază și nevoia unui somn complet seara,
- de la imperios-necesarul duș și spălat pe dinți la motivele apariției unor simptome precum tusea, mucișorii, cariile.
Pentru o introducere cât mai blândă a copilului în mediul social în care va activa întreaga viață, părinții au rolul decisiv. De ei depinde socializarea cu succes la grădiniță, performanța din școală și succesul adultului de mai târziu. Astfel explicațiile blânde ale părinților vor pregăti copilul pentru noi experiențe având cunoștințe minime, preîntâmpinând situații nedorite, frustări ale copilului ce duc inevitabil la crize de plâns.
Prin îngrădirea experiențelor, prin trasarea limitelor fără explicațiile aferente, părinții pot provoca supărare și chiar furia micuților. Copiii mici nu-și pot gestiona emoțiile iar mama degeaba îi va spune șoptit ”îți explic acasă de ce nu poți!” , copilul nu va fi pregătit să renunțe la o tentație doar pe baza unor promisiuni neatractive. Copilul va suferi pentru refuz iar mama va suferi pentru situația neplăcută în care se află și imposibilitatea de a calma plânsul sau furia copilului.
Am ajuns la momentul în care căutăm modalități de calmare a copilului iar pentru asta trebuie să vorbim despre criza copilului. Pentru că fiecare copil se manifestă în felul lui, la intensități diferite în funcție de eveniment dar și de starea copilului (obosit, nedormit, nemâncat etc.) părintele trebuie să știe să distingă corect cauza, factorii perturbatori și implicit modalitatea prin care pot dezamorsa situația de conflict.
Putem menționa criza de furie, acea trezire a unor emoții puternice ce sunt însoțite de lovituri cu picioarele, aruncatul lucrurilor, bătut din picior. Amintim și criza de supărare declanșată de teamă, nesiguranță, neînțelegere a momentului sau a altor implicați, cu manifestarea unei crize de plâns, lacrimi șiroind, suspine adânci uneori chiar tăvălit pe jos.
Părinții experimentează crizele copiilor lor și ajung să înțeleagă motivele apariției lor și pot alege modalități de aplanare a conflictelor și de calmare a crizelor. Dintre aceste metode precizez - distragerea atenției de la motivul supărării spre ”ceva” ce aduce bună dispoziție, (se utilizează modulația vocii și mici surprize); - manifestări firești cu care copilul este obișnuit, comportament calm și voce blândă, deși uneori situația este stânjenitoare; - calmarea propriilor emoții și stăpânirea reacțiilor de moment vor ajuta la stingerea crizei (autocontrolul părintelui contribuie la liniștea copilului); - contactul fizic aduce stare de bine copilului prin mângâieri, siguranță, sentimente pozitive; - iar la restabilirea consensului mulțumește-i copilului pentru înțelegerea sa , pentru că a colaborat, apoi nu mai menționa niciodată incidentul.
Nu pot încheia înainte de a prezenta și alte posibile abordări ale adulților, cele care vor contribui la manifestări neadecvate :- furia adultului (ce va alimenta furia copilului) , - cedarea ”terenului” în favoarea copilului (neimplicarea/superficialitatea adultului nu garantează că pe viitor nu se va mai confrunta cu crize ale copilului, ba din contră, crizele se vor înmulți și vor crește în intensitate); - părinte îngăduitor este o altă modalitate neconstructivă, părintele renunțând la rolul lui de formator, de prim educator al copilului.
