Am întâlnit părinți care inconștient programau zile dificile copiilor lor. Prin ,,îndemnuri" bine-intenționate la începutul zilei și întrebări la sfârșitul zilei. "Să nu o superi pe doamna! Să nu mai faci prostii în clasă cu X.ulescu! Să nu mai alergi prin clasă că te lovești! Să nu mai iei "S" în catalog! Să nu te mai joci cu telefonul în oră! Să nu mai vorbești cu colegul când predă doamna! Să nu mai alergi pe coridor!" etc, etc. Seara urmează verificarea acestora prin: "Ai supărat-o pe doamna? Te-ai mai bătut cu X.ulescu? Ce notă ai luat? Ai alergat prin clasă? Dar pe hol?" Este un clișeu, o ,poezie" pe care fiecare părinte o repetă dimineața înainte de a trimite copilul la instituția de învățământ pe care o urmează, școală sau grădiniță. Intenția este lăudabilă, grija față de comportamentul copilului este firească, dar efectul este dezastruos. La finalul zilei copilul raportează bilanțul și admite că toate acele "rezoluții" au fost îndeplinite: a supărat-o pe doamna, a facut prostioare, a alergat prin clasă. Copilu-i sincer și ,nevinovat", cu greu realizează acest început & sfârșit de zi, percepe supărarea părintelui, recunoaște că ceva nu-i în regulă. Recapitulează în memorie evenimentele și da...parcă a primit niște sfaturi dimineață, da parcă a fost o zi ok o parte a zilei dar parcă vag își reamintește faptul că a deranjat clasa, chiar a alergat cu X.ulescu, retrăiește momentul în care doamna îl privește dezaprobator și încercarea ei de a restabili ordinea. În fața dezamăgirii de pe fața părintelui copilul înțelege situația și promite că mâine nu va mai face la fel. Ia o decizie fermă în fața părintelui, își promite sie, universului, familiei, doamnei... oricui e dispus să îl asculte.... promite cu inima strânsă de un eventual eșec, promite cu inima deschisă din dorința lui de a îndeplini fericirea părinților. Dar neputința lui se demonstrează a 2a zi când se repetă aceleași sfaturi, aceleași evenimente, aceleași mustrări seara. Un perpetuum mobile. Un stres pentru părinte, un stres pentru copil.
Copilul își retrăiește mereu neputința de a ieși din cercul vicios al evenimentelor, e mic, neexperimentat, fără știința vieții; acceptă eșecul din viața lui întărit zi de zi de părinții care-l verifică seara și le vede dezamăgirea. Copilul își spune în gând "așa sunt eu!" și își acceptă neputința. Când X.ulescu îi face semn să pornească întrecerea pe coridoare admite că e un lucru pe care el poate să îl facă, are energia să alerge, are forța să îl întreacă pe X.ulescu, și are convingerea că "ar trebui s-o fac, pentru că așa sunt eu!". Aici începe suferința copilului, măcinat între dorința de a face pe plac părinților și acel "așa sunt eu!" pe care l-a internalizat deja.
Doamna prinde momentul și îi spune uneori "ești un copil bun, hai să termini fișa apoi te joci în pauză!". Copilul prinde din zbor încurajarea și vrea din toată inima lui ca doamna să aibă dreptate. O vreme funcționează dar când apare prima ,invitație" copilul se pierde iar în hățișul relațiilor întortocheate ale clasei. Inevitabil seara apare iar "așa sunt eu!".
Părintele nu își cunoaște forța. Puterea vorbelor sale este al unui accelerat în câmp deschis, nimic nu-i va sta în cale.
Între dorința lui și faptă s-a strecurat un "nu" pe care îl repetă cu îndârjire. Dar a uitat că acel "nu" este imperceptibil pentru urechea copilului său. Copiii nu-l percep/ aud/ înțeleg pe ,NU", funcționalitatea creierului lor nu-l ,procesează" în componența propozițiilor . Nu realizează programarea neuro-lingvistică pe care o realizează în fiecare dimineață ca repetiția unui gramofon: "Să (nu) o superi pe doamna! Să (nu) faci prostii cu X.ulescu! Să (nu) alergi pe hol! Să (nu) iei note proaste! Să (nu) te joci pe telefon!". Iar seara are loc întărirea acestor comportamente printr-o serie de verificări amănunțite, prin imprimarea în cortexul copilului a acelui crunt "așa sunt eu!". Adevărul ? "Așa sunt programat eu!" Și cine face această programare nefericită?
Sugerez părinților o serie de întrebări bune la revenirea copilului în familie: "Ai învățat ceva nou astăzi? Ți-ai făcut prieteni noi? Ai văzut ceva interesant? A fost cineva trist azi la școală?/Ai aflat de ce era trist? Ai avut o zi plăcută sau mai puțin plăcută?/ De ce? Ce notă a primit tema ta?/va trebui să te concentrezi mai mult data viitoare/ să te străduiești mai mult/ să nu te mai grăbești etc" etc. Prin discuții părintele întărește importanța anumitor subiecte prezente în viața copiilor precum: prietenia, bucuria, grija, protecția, relațiile cu ceilalți, atenția, concentrarea, importanța hobby-urilor, exersarea pentru perfecționare. Copiii trebuie învățați să-și analizeze ziua petrecută în afara familiei, să-și analizeze comportamentele, rezultatele, relațiile de prietenie, să analizeze emoțiile proprii și ale celorlalți. Această analiză nu trebuie să fie acuzatoare, părtinitoare, cu vinovat. Părintele ghidează un traseu, importanța unor elemente în viața copilului prin întrebări. Acestea sunt exerciții spre reușită. Azi s-a realizat doar 30% din succesul unui elev dar mâine copilul are șansa de a realiza 50% și tot așa până la valoarea maximă posibilă a copilului (care și aceasta trebuie analizată realist). Părintele trebuie să ofere copilului educația pentru un trai fericit în familie și societatea din care face parte. Părintele are obligația de a expune copilului toate aspectele comportamentului dezirabil, ce reprezintă abaterile, care pot fi sancțiunile pentru abateri și necesitatea de a îndrepta/corecta greșelile; toate aspectele familiale și societale. Exact cum învățăm regulile de circulație pentru propria protecție exact așa se vor învăța comunicarea eficientă, relațiile bazate pe respect și prietenie, bunele maniere, responsabilitățile și obligațiile desprinse din drepturile fundamentale ale copilului (la identitate, la viața, la familie, educație, sănatate, asistență socială, odihnă și vacanță, viață privată, la opinie și liberă exprimare, la mediu curat, la protecție împotriva violenței) toate astea pentru construirea unei vieți fericite. Și toate astea înainte de a intra în școală, pentru un bun început al vieții de școlar, pentru evitarea eșecului școlar, pentru o dezvoltare armonioasă a psihicului copilului. Aceasta este educația care lipsește cu desăvârșire la intrarea în școală și care nu mai poate fi recuperată oricât de binevoitori sunt profesorii; dacă aceste valori nu sunt cultivate în familie... nu se mai prinde mare lucru de copil în predarea de 40 de minute din clasă, nemaivorbind că sunt cazuri în care atmosfera din familie șterge pur și simplu toată munca școlii.
Să dăm copiilor întărirea pozitivă și s-o uităm cu desăvârșire pe cea negativă. Să se apreciaze "ce este făcut bine" iar eșecurile să nu mai fie întărite prin acordarea de timp, cuvinte și emoții. Această energie să fie consumată cu explicații despre tot ce trebuie să știe un om pentru: - a trăi frumos, - pentru a avea succes, - pentru a discerne corect situațiile de viață, - pentru abilitatea de a alege corect, - pentru a putea fixa un obiectiv, - pentru a urma un obiectiv, - pentru a învăța să lucreze cu bucurie. Orice pentru copiii noștri.
