,,NU vreau" - de la sfidarea părintelui la dezvoltarea caracterului

Cât de grav este un "Nu !" spus de copilul dumneavoastră ? 

Cu toată stima vă rog, înainte de a citi mai departe, luați un pix și o hârtie și scrieți 3 motive pentru care considerați că Nu-ul copilului ar trebui interzis cu desăvârșire . 

Chiar dacă nu le-ați notat știu că aveți în minte câteva idei despre cât de fericită v-ar fi viața dacă nu ar trebui să mai auziți Nu-ul copilului . Adevărul ? Vreți să știți adevărul ? Viața dumneavoastră chiar ar fi mai ușoară dar copilul nu va beneficia de nicio dezvoltare personală. 

Imaginați-vă că dumneavoastră nu aveți voie să spuneți Nu . Fără opțiuni, fără alegeri personale, vi se oferă ceva iar "Nu" nu există . Vi se cere ceva iar "Nu" nu există . Lista ofertelor vine fără explicații. Lista cererilor vine fără argumente . E tare greu să trăiești îngrătit de convențiile altcuiva fără să primești unele concesii. Dacă la supermarket veți primi "coșul cu alimente standard" indiferent de particularitățile și preferințele dvs.? Clar, veți simți nevoia imperioasă de-a spune Nu. La fel și copiii dumneavoastră , prin dezvoltare ajung să-și recunoască unele preferințe, la descoperirerea unor nevoi, dorința de experimentare, de libertate. Vor încerca să ceară , în felul lor. Vor refuza oferte , vor anula, vor declina, vor încerca să impună, vor "lupta". Nu vi se par cunoscute toate astea ? 

Când copilul vă va spune <Nu> bucurați-vă. E momentul de creștere reală, de conectare prin cuvinte și dorințe între părinte și copil, și încheiați negocierile cu îmbrățișări, râs și joc. Acceptați-i copilului recunoașterea creșterii și dezvoltării sale acordându-i puțin  mai multă libertate, cu puțin mai multă negociere, cu puțin mai multă încredere. Comunicați, despre tot și toate,  deprindeți împreună arta argumentării și exersați explicațiile cauză-efect. 

Un copil cu aceste abilități dezvoltate este un copil ce și-a amplificat inteligența cognitivă, imaginația, creativitatea, responsabilitatea, abilitatea de-a rezolva probleme, de-a comunica activ, de-a-și exprima opiniile și dorințele. Va ști să-și expună părerea dar va putea și să o argumenteze. Va crește și va deveni un adolescent capabil. De la dvs va învăța cum să folosească cuvintele, pe care anume le va folosi, tonul, mimica, calmul, agitația, cinismul, disprețul, respectul față de om și de opinia celuilalt, timpul acordat argumentării, negocierea, împăcarea.

Vârsta lui "Nu" categoric nu există. Pentru că "Nu" apare cumva timid la vârsta de 2 ani, printre primele cuvinte, deși nu-i înțelege sensul și este folosit mereu, uneori :

- neacceptat de părinți la vârstele de 2-4 ani;

- șantajat și extrem de combătut la vârstele 4-6 ani;

- negociat la vârstele 6-7 ani. 

Apoi devine căutat, impus, necesar, acceptat, invocat, lăudat, etc., și utilizat până la sfărșitul vieții. 

Veți fi nevoiți să renegociați regulile și limitele pe măsură ce copiii cresc. Ei vor cerși controlul propriei vieți și libertatea, puțin câte puțin, iar dvs. va trebui să le arătați cum se contruiesc toate astea și să le acordați încredere.

Vă pot garanta că de "Nu-ul" din copilărie  va depinde viața copilului. Da, exact așa , iar pentru asta vă rog să lăsați copiii să-și spună Nu-urile, să le exerseze, să le argumenteze, să le respecte, să le susțină. Și dvs. aveți rolul de a călăuzi parcursul și transformările lui Nu până la vârsta preadolescenței. La vârsta adolescentă a copilului veți fi mândru când va spune Nu. Va avea un Nu  puternic și argumentat în fața unor influențe ... și va selecta anturajul, va fi ferm în respingere  (a tutunului, alcoolului sau drogurilor). Fetele vor ști să spună Nu, și asta este foarte important. Nu vor fi timizi, fricoși , timorați, dominați, ci vor fi în stare să-l urle dacă va fi nevoie, pentru că este un Nu bazat, exersat, folosit, este un Nu câștigat. Așadar dragi părinți, în copilărie, dvs. și copilul trebuie să exersați Nu-ul câștigător nu cel asuprit, înnăbușit, nesigur, rușinat, schimbător. Creșteți copii destoinici. Chiar dacă asta înseamnă să sacrificați câte 30 de minute de liniște sau fericire pentru fiecare Nu al copilului dumneavoastră. 

Sugestie de carte - De ce spun copiii Nu , Catherine Dolto 

Coșmarurile copiilor mici

Am fost abordată privind acest subiect de o vecina al cărui copil de 4 ani a început să se trezească noaptea agitat, plângând, bolborosind cuvinte de neînțeles. Coșmarurile în perioada copilăriei mici sunt frecvente la majoritatea copiilor deși nu le putem numi normale. Ele atrag atenția părinților prin intensitate dar și prin frecvență, distrag confortul și distrug odihna micuților, și pot influența negativ dezvoltarea micuților. 

Ca orice alt disconfort apărut în viața copiilor trebuie descoperită sursa acestuia, astfel părinții trebuie să analizeze activitatea copilului de peste zi: ce a făcut, cu cine s-a jucat, cât disconfort a resimțit copilul,  cât timp a petrecut în fața ecranelor (tv, tabletă, tel), ce impact emoțional  au avut imaginile ce-au "alergat" prin fața ochișorilor lui, ce povești cu monștri, balauri și mume ale pădurii a ascultat sau ce întâmplări fantastice i-au povestit prietenii. A asistat la certuri între copii sau adulți, a fost participant în dispute, a auzit pe cineva țipând sau ridicând vocea, i s-au spus lucruri pe care copilul nu le-a putut înțelege ( glume răutăcioase, cinice, arogante)? Ei bine , toate acestea și multe altele trebuie analizate cu atenție de fiecare dată când prichindelul suferă în somn având coșmaruri. Și da, toate acestea pot lăsa amprente emoționale. 

Părinții au obligația de a ști tot ce se petrece în jurul copilului și chiar e necesar să poată intui ce se petrece în sufletul său. Copilul are nevoie să știe că părintele său este aproape, că îl protejează de orice ar putea fi rău iar lipsa părintelui sau atenția acestuia sunt percepute ca pe un pericol iminent. 

Dacă ați descoperit cauzele coșmarurilor aveți grijă ca acestea să nu se mai repete, să nu se mai producă , astfel efectele nedorite să nu își pună amprenta asupra copilului prin: teamă, frică, sentiment de singurătate sau abandon, neputință, neapreciere. 

În perioada de creștere a copilului 3-6 ani , memoria suferă modificări importante, prin eforturi deosebite de dezvoltare pentru a trece la procese superioare. În această perioadă încep să se formeze primele reactualizări/amintiri, intuitiv-afective. Cu timpul vor crește fidelitatea, exactitatea, volumul, rapiditarea reactualizărilor și durata de păstrare. În această perioadă copiii sunt ușor bulversați de "puterile" noilor achiziții în dezvoltare dar și descumpăniți de slaba înțelegere a lumii pe care o descoperă și neputința de a reda în totalitate tot ce trăiesc, recurgând la imaginație. Când nu-și vor mai aminti detalii le vor inventa pentru a completa lipsurile, minciunile la această vârstă nu-s reavoință ci doar o memorie nedezvoltată, nelucrată, completată cu creativitate. 

Astfel putem spune că activitatea psihică predominantă a acestei perioade -creativitatea, contribuie într-o oarecare măsură la o interpretare dramatică a evenimentelor neplăcute pe care le trăiește copilul de-a lungul zilei iar în perioada somnului , când memoria se reorganizează copilul poate retrăi prin vise emoții tulburătoare și neînțelese . Dacă coșmarurile copilului persistă indiferent de confortul pe care îl asigură părinții copilului este bine să se apeleze la ajutorul psihologului pentru a putea descoperi motivele ascunse care deranjează și disturbă creșterea armonioasă a copilului.