Despre puterea autocontrolului

În toate culturile lumii se regăsește concepția acceptată de toți care înfățișează copilul ca pe un ”burete”.  Absoarbe orice,  învață prin observarea celor din jur, informații și comportamente. Toate civilizațiile/popoarele au în credințele străvechi proverbe și zicale despre copiii ce-și copiază părinții sau persoanele alături de care trăiesc, învățând și împrumutând de la adulți comportamente frumoase dar și  nedorite, uneori .

 Nu de puține ori auzim: ”copilul ce vede aia face”, ”copiii după părinți ca poamele după pom”, ”dintr-o cioară rea un ou rău”, ”așchia nu sare departe de trunchi”, ”copilul e ca maimuța, ce vede aia face”, ”fata, oglinda tatălui; băiatul, oglinda mamei”, ”children are great imitators, so give them something great to imitate”, “children have never been very good at listening to their elders, but they have never failed to imitate them” -James Baldwin, “don't worry that children never listen to you, worry that they are always watching you” -Robert Fulghum, etc.

 Creșterea și educația copiilor a provocat nenumărate dispute; în cadrul oricărei familii s-au aprins spiritele pe diverse subiecte și chiar în mediile științifice preocupate de dezvoltarea copiilor apar divergențe dar niciodată, nicăieri nu s-a contestat abilitatea copiilor de a imita comportamentele celor din jurul lor. Puterea copiilor de a observa și de a imita este un subiect recunoscut și necontestat în lumea științifică; învățarea prin imitare este nucleul  vieții copiilor în familie și nu numai. Instituția familială este responsabilă cu dezvoltarea copiilor și transformarea acestora în persoane apte psihic și social, dar nu de puține ori copiii învață în familie comportamente indezirabile sau chiar distructive. Nu pentru că adulții nu cunosc influența pe care o au ci datorită faptului că  nu au puterea de a-și controla impulsurile și a evita să se  manifeste astfel în fața copiilor lor . Autocontrolul este o abilitate care se învață în copilărie iar prin dezvoltarea acesteia putem spune că se îmbunătățește calitatea vieții și relațiile cu ceilalți. Impulsurile și acțiunile care scad calitatea vieții devin tipare comportamentale dacă nu sunt conștientizate și dacă nu se depune efort pentru reducerea lor . Primul pas în autocontrol este conștientizarea. Fără o conștientizare a nepotrivirii sau a repercursiunilor nefaste, fără înțelegerea implicațiilor nu se poate vorbi despre autocontrol. Spre exemplu: un părinte care țipă necontrolat în prezența copilului său dacă nu-și conștientizează manifestarea nici nu o poate controla. Va trebui să aibă un moment de "trezire" pentru a ințelege ce face și cât rău face, chiar dacă nu țipă la copil ci la o altă persoană. Al doilea pas ar fi întârzierea manifestării impulsive. În situație de iritare nervoasă maximă alege conștient "să nu țipi acum". Da, ai dreptul să țipi în fața unei nedreptăți dar ești destul de puternic să alegi când anume îți vei ieși din fire. Exersarea întârzierii unei manifestări duce treptat la autocontrol deplin.  Prin acest autocontrol vei putea evita multe neajunsuri iar ca părinte vei fi un exemplu bun. Copiii ințeleg supărarea și vor ști puterea părintelui când îl vor vedea controlându-și pornirile, vor admira și vor imita autocontrolul și manifestările înscrise în aceste limite de bună-cuviință. 

Pentru a obișnui un copil să-și autocontroleze comportamentul ajutați-l să înțeleagă situația în care se află, perceperea corectă a realității, și sugerați-i întârzierea . "Știu că vrei prăjitura , o vei primi după ce termini de mâncat prânzul!" , " Vei termina tema apoi te vei juca cu X" , "nu trebuie să țipi pentru a primi păpușa/mașina , trebuie doar să aștepți ...". Așteptarea programată corect și respectată dezvoltă simțul realității și răbdarea, manifestarea controlată și dezvoltarea personală , caracterul . Înțelegerea realității se poate exersa prin jocurile de rol și schimbările de rol.

Sistemul de învățământ prin programele sale mizează printre altele și pe puterea copiilor de învățare prin observare, imitare și prin exercițiu, pentru obținerea succesului educațional. Învățarea prin observare poate fi ”arma” cu două tăișuri, poate contribui la dezvoltarea armonioasă a individului sau poate duce la asimilarea de comportamente mai puțin dorite.  Copiii vor vedea la colegii lor felurite  manifestări în situații specifice, vor analiza și vor alege pe cine să imite. Vor învăța multe comportamente bune, iar cei ce vor alege să imite comportamentele nedorite înseamnă că uneori nu percep corect realitatea, nimeni nu le-a explicat de exemplu că amuzamentul pe seama altora poate răni sentimentele. 

 Aceeastă  "armă" - autocontrolul , poate fi folosită ca strategie interioară de reglare și corectare comportamentală conștientă . Sunt adulți care conștientizează că dețin tipare comportamentale nedorite (consum de alcool, mâncat compulsiv, adicția jocurilor de noroc, reacții nervoase exagerate care deteriorează relațiile cu cei apropiați, etc) ce sunt sfătuiți de psihologi să practice întârzierea acestor manifestări.  Un adult care și-a propus un obiectiv înalt, prin autocontrol și perseverență va obține ceea ce și-a propus . Va obține carnetul de șofer respectând regulile de circulație, va obține promovarea mult visată dacă nu va răbufni în fața șefului , va avea un corp cu o greutate dorită, etc. 

Pentru că mulți oameni au descoperit autocontrolul când a fost prea târziu propun cititorilor mei exersarea și predarea propriilor copii a acestei lecții valoroase pentru dezvoltarea personală și a  succesului social.

Protejați mâinile copiilor

"Bătaia la palmă" a fost o metodă des întâlnită de reglare a comportamentelor în copilăria unora dintre noi. Poate n-am primit dar cu siguranță toți adulții au asistat cândva la o astfel de corecție. Și azi se mai aude în câte o familie  "nu vezi ce face? Dă-i două peste mâini!" Metodele "educaționale"  arhaice se uită greu. Vin cu argumente solide, uitați aceste manifestări față de copiii voștri, față de orice copil din lumea asta. Lăsați-i nealterat dreptul la fericire și mai ales la o dezvoltare frumoasă.

Protejați mâinile copiilor. Nu mă refer aici la protecție împotriva gerului sau a posibilelor răni. Invoc protecția mâinilor și reamintesc părinților că gestul de lovire a mâinilor, indiferent dacă este o bătaie ușoară, este totuși un gest barbar. 

Este știut faptul că vechii romani și egipteni aveau o mare considerație pentru "vena amoris" punând inelul de logodnă pe ea, pe inelar, recunoscând legătura directă cu inima. Metaforic vorbind, dacă-i dați peste mâini copilului îi răniți inima(sentimentele). 

Anatomic vorbind, terminațiile nervoase ale mâinii/palmei  transmit semnalele și informațiile de la tegument către creier. Impulsul nervos este transmis pentru orice senzație resimțită, rece, cald, chiar și o atingere ușoară de pană este percepută iar impulsul ajunge instantaneu la creier. Aceste "trasee" fine ale sistemului nervos stimulează creierul copiilor provocându-i dezvoltarea. Creierul copilului primește impulsuri diferite și transmite răspunsuri dezvoltând noi abilități motrice și cognitive. Ciudat cum modelarea plastilinei poate dezvolta creierul și funcțiile vorbirii sau controlul fricii ! Și este adevărat. În urma unor activități precum scrisul sau exersarea motricității fine prin manipularea unor obiecte, emisferele cerebrale își formează miliarde de conexiuni sinaptice. Prin activitatea și dexteritatea mâinilor dezvoltăm creierul. 

Acum aș vrea să revin la mânuțele copiilor. Ce se întâmplă când acestea sunt lovite ? Lovirea mâinilor are ca răspuns inhibarea creierului. Și este vizibilă, copilul rămâne blocat. Capacitatea lui de dezvoltare va fi blocată câteva ore bune în care nu va putea învăța nimic nou. Puțin cam înspăimântător când te gândești că uneori mânuța aceea e plesnită apoi i se cere copilului să  memoreze poezia pentru școală sau să scrie corect bastonașele în caiet. Anatomic, funcțional, după lovire copilul nu va performa ci randamentul lui va fi scăzut drastic. 

Stresul cronic ca suprasolicitare, poate afecta mărimea creierului, structura și funcționarea lui. Stresul activează și eliberează hormonul numit cortizol iar nivelurile ridicate ale acestuia provoacă distrugeri în creier. Cortizolul poate determina micșorarea dimensiunii creierului. 

Alegeți să creșteți copii deștepți și indiferent de stângăciile lor, de prostioarele pe care le fac uneori nu plesniți niciodată mâinile copiilor, nu educați cu loviri. Educați responsabil. 

Educație sexuală la școală ? Mai bine acasă . Educație sexuală de la 10 ani ? Nu, de la 5 ani

Când și cine ar trebui să abordeze acest subiect ? Titlul este sugestiv, mama este ce-a mai îndreptățită, și cât mai devreme, în funcție de puterea de înțelegere a copilului. 

Cu ce începe educația sexuală ? Cu "măi-măi". Exact. Gestul acela inofensiv prin care mamele explică copilașilor că nu este bine să lovească . "Nu lovim pentru că doare ! Îl/o doare mâna, piciorul, fața, dacă îl lovești . Uite, îi facem măi-măi să nu-l/o mai doară!" Când se întâmplă asta ? În jurul vârstei de 3-4 ani. Ei bine, copilul care a depășit perioada "măi-măi" , a înțeles că unele "atingeri"/bruscări/lovituri provoacă durere și trebuie familiarizat cu atingerile permise și atingerile nepermise . Ăsta este momentul când copiilor trebuie să li se vorbească despre atingeri : ale părinților, ale prietenilor, ale necunoscuților, cele permise persoanelor cunoscute, cele nepermise persoanelor cunoscute, cele nepermise persoanelor necunoscute. 

Mămici vorbiți-le copiilor despre integritate corporală, despre spațiul personal , despre atingeri nepermise , despre sentimentul de nepotrivire, despre disconfortul  care se poate simți în urma unei atingeri nepermise. Și mai important de-atât ce trebuie făcut în cazul unor atingeri nepermise . 

În state civilizate există un cult al spațiului personal și al atingerilor convenționale. Nu pentru că această educație s-ar regăsi în curricula școlară ci mai degrabă pentru că mamele își educă astfel copiii , fete dar și băieți. Copiii știu care-s atingerile pe care le pot folosi în interacțiunile și jocurile cu ceilalți copii și care-s acelea care rănesc sau sunt nepotrivite . Știu să oprească sau să reclame durerea sau indecența. Au aceste informații încă din copilărie și au auzit de câteva ori măcar ce ar trebui să facă în unele situații specifice, cum ar fi o atingere nepotrivită a unui străin (mare sau mai mic) în parc, autobuz, loc de joacă, piscină,  supermarket, toalete, cinema, cabină de probă, etc. 

Reamintesc astfel mamelor să poarte discuții lejere, nepretențioase dar care să furnizeze astfel de informații copiilor. Nu trebuie să considerați că sunt destul de protejați și nu li se poate întâmpla nimic rău , este mult mai bine să fie informați . 

În informațiile de bază ale copiilor se regăsesc obligatoriu detaliile despre identitatea personală și socială. Parcurgeți o carte pentru copii despre corpul omenesc și vorbiți-i copilului despre inimă, plămân, stomac, etc.,  și la fel de natural despre penis și vulvă. Fără să folosiți denumiri populare (cuc, păsărică) sau diminutive. Abordați denumirile anatomice și rolul fiziologic , centrați-vă pe importanța intimității nu a "rușinii" . Nu îi lăsați să denumească părțile propriului corp utilizând cuvinte de natură injurioasă, păstrați în uz formele corect anatomice nu cele auzite în înjurături sau în alte forme denaturate. Faceți o diferență între protecția familiei prin cultivarea stimei de sine și injuriile pe care le aud inevitabil pe stradă de la diverși indivizi . 

Educația înseamnă protecție prin informație . Explicați-le aceste lucruri chiar și sub formă de povești, posibile întâmplări, prin care puteți exemplifica situații nepotrivite ; analizați întâmplarea , explicați  și dați exemple de soluții, ieșire din impas. 

Nu-i lăsați pe copii neștiutori, neprotejați, neinformați, doar din dorința nefondată de-a le păstra inocența . Pe această inocență mizează abuzatorii, perverșii, psihopații. Educația sexuală nu înseamnă descrierea unui act sexual ci ea trebuie să fie un instrument de protecție a copiilor oferită de părinți . Dacă dumneavoastră nu veți începe să pregătiți copilul,  să se poată proteja , cineva râu intenționat poate profita de inocența pe care ne-o dorim netulburată.